CLASAREA SI DECLASAREA MONUMENTELOR ISTORICE

Clasarea şi inventarierea monumentelor istorice se realizează potrivit dispozițiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor metodologice prevăzute în ORDINUL nr. 2.260 din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice emis de Ministerul Culturii si Identității Naționale.

Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil şi este înscris în Lista Monumentelor Istorice.

Prin declasare se înţelege radierea din Lista Monumentelor Istorice a unui bun imobil sau a unei părţi din acesta, prin menţionarea în listă a ordinului de declasare.

   ART. 12

  (1) Inventarierea monumentelor istorice reprezintă acţiunea de strângere a totalităţii informaţiilor, documentelor, studiilor, cercetărilor şi a documentaţiilor cu privire la identificarea imobilelor susceptibile de a dobândi calitatea de monument istoric, a imobilelor clasate ca monumente istorice, a monumentelor istorice declasate, precum şi a celor distruse sau dispărute.

  (2) Inventarul monumentelor istorice reprezintă o bază de date, actualizată permanent prin operaţiunile necesare de corelare, în vederea asigurării unei informări permanente şi exacte în legătură cu situaţia imobilelor monumente istorice.

  (3) Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art. 8.

  (4) Inventarierea şi clasarea se realizează potrivit dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege şi în conformitate cu normele metodologice de inventariere şi clasare a monumentelor istorice, aprobate prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional.

  (5) Pentru realizarea inventarierii monumentelor istorice, autorităţile şi instituţiile publice competente comunică serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, la solicitarea acestora, date privind situaţia juridică a imobilelor.

  ART. 13

  (1) Procedura de clasare se declanşează de către direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, astfel:

  1. din oficiu, în următoarele situaţii:

  a) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

  b) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea cultelor religioase;

  c) pentru bunurile imobile descoperite întâmplător sau în cadrul unor cercetări arheologice sistematice;

  2. la cererea sau, după caz, la propunerea:

  a) proprietarului bunului imobil;

  b) primarului localităţii, a consiliului local sau judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe al cărui teritoriu administrativ se află bunul imobil în cauză;

  c) Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a Comisiei Naţionale de Arheologie sau a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor;

  d) asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;

  e) instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu.

  (2) Dosarul de clasare sau de declasare este întocmit de serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, de regulă, prin experţi autorizaţi sau specialişti atestaţi înscrişi în registrele Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi se înaintează compartimentului de specialitate din Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, care îl analizează şi îl prezintă, după caz, Comisiei Naţionale de Arheologie şi/sau Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice spre analiză şi propuneri. Secretarul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice elaborează proiectul de ordin de clasare sau de declasare, pe care îl înaintează ministrului culturii şi patrimoniului naţional spre aprobare.

  (3) Bunul imobil se clasează prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

  (4) Comunicarea de clasare sau de declasare, respectiv, după caz, răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclasarea, se comunică proprietarului şi titularilor altor drepturi reale, precum şi autorităţii administraţiei publice locale de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii lor de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional sau de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, după caz.

 

Procedura de clasare se declanșează de către Direcția Județeană pentru Cultură Vaslui după ce proprietarul/beneficiarul va depune la sediul instituției o cerere însoțită de o documentație.

Dosarul de clasare cuprinde:

  1. documentația tehnică:
  2. a) fișa analitică de inventariere întocmită de Direcția Județeană pentru Cultură Vaslui;
  3. b) planuri de situație;
  4. c) releveul actual al imobilului;
  5. d) fotografii interioare și exterioare ale imobilului, ale împrejurimilor și ale sitului, după caz;
  6. e) date referitoare la folosința imobilului;
  7. f) expertiza tehnică (depunerea la dosarul de clasare a expertizei tehnice este facultativă);
  8. documentația istorică: studiul istorico-arhitectural întocmit de un specialist atestat de Ministerul Culturii și Identității Naționale în domeniul monumentelor istorice;
  9. documentația privind situația juridică:
  10. a) copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate sau alte drepturi reale asupra imobilului ori acte emise de autoritățile administrației publice locale competente teritorial certificând situația proprietății asupra imobilului, conform evidențelor compartimentelor de impozite și taxe locale proprii sau aflate în subordinea acestora;
  11. b) copii ale planului cadastral și ale cărții funciare;
  12. acte administrative:
  13. a) cerere, în cazurile prevăzute la art. 13 pct. 2;
  14. b) referatul de specialitate al Direcției Județene pentru Cultură Vaslui;
  15. c) avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 5 de la Iași, cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice;
  16. d) avizul Secțiunii de Evidență a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

(2) La cererea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, Institutul National al Patrimoniului fundamentează din punct de vedere științific, clasarea monumentelor istorice.

(3) În cazul în care dosarul de clasare este incomplet, Directia Patrimoniului Cultural din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale solicită Direcției Județene pentru Cultură Vaslui în termen de 15 zile de la primirea dosarului, completarea acestuia.

(4) Direcția Județeană pentru Cultură Vaslui are obligația de a completa dosarul de clasare în termen de 15 zile de la comunicarea solicitării de completare.

Declasarea monumentelor istorice se declanșează din oficiu în oricare dintre situațiile următoare:

  1. a) descărcarea de sarcină arheologică, în cazul siturilor arheologice, conform avizului Comisiei Naționale de Arheologie;
  2. b) dispariția monumentului istoric;
  3. c) constatarea pierderii calității de monument istoric a imobilului.

gal

anun

SA INCERCAM IMPREUNA

husi

Scroll to top