Marcarea monumentelor istorice  se face conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu completările și modificările ulterioare, art. 18, alin 1 și 3. 

ART. 18

  (1) Monumentele istorice, zonele de protecţie şi zonele construite protejate, definite potrivit legii, se evidenţiază în planurile de amenajare a teritoriului şi în planurile urbanistice ale unităţilor administrativ-teritoriale.

  (3) Calitatea de monument istoric, precum şi cea de zonă construită protejată, de oraş istoric sau de sat istoric se marchează printr-un însemn distinctiv amplasat de reprezentanţii primăriilor pe monumentul istoric, la intrarea în zona construită protejată sau în oraşul istoric ori satul istoric, după caz, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional. Costul însemnelor distinctive se suportă de către autorităţile publice locale.

NORME METODOLOGICE din 27 aprilie 2004 de semnalizare a monumentelor istorice  vor fi respectate conform Ordinului 2815/2014 completare a Ordinului 2237/2004.

                                                                                                                                                                                          OMCC-2237-Marcarea Monumentelor Istorice

gal

anun

SA INCERCAM IMPREUNA

husi

Scroll to top