În luna septembrie ne întoarcem în sălile de cinema, unde ne vom întâlni cu o nouă selecție de filme documentare din cadrul celui de-al șaselea sezon al programului KineDok.

      KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Polonia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai interesante documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.
     Organizator național: Asociația One World Romania. Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), ReStart (Croația), Activist 38 (Bulgaria), AdArte (Polonia). Cu sprijinul: Creative Europe - MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al Cinematografiei,  UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi

Duminică, 12 SEPTEMBRIE, de la ora 12:00 vă invităm, la sediul central al muzeului, să urmărim împreună prima din cele 8 proiecții propuse, pentru acest an, respectiv producția cehă KIRUNA - O LUME COMPLET NOUĂ.

Regia Greta Stocklassa, 2019.

            Localizat deasupra cercului polar, orașul minier suedez Kiruna a fost construit pe un mare depozit de minereu de fier și a adus un venit însemnat guvernului suedez. Cu toate acestea, din cauza mineritul, orașul a început să decadă, iar pentru a salva industria, consiliul municipal și compania minieră LKAB au decis să mute orașul și cetățenii lui la 3 km spre est. Astfel, orașul a transformat un potențial dezastru într-o mare oportunitate. Noul oraș Kiruna va fi o societate cu mult mai progresivă și mai bună în viitor. Se poate însă să proiectezi o lume ideală? În decorul unui oraș în mutare, cetățenii din noul oraș Kiruna se confruntă cu propriile frământări.

Intrarea este liberă

ORGANIZATOR LOCAL: Muzeul „Vasile Pârvan”

ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociația One World Romania

ONLINE:oneworld.ro| kinedok.net

Organizator,

Dr. Mircea Mamalaucă

 

Evenimente Culturale

SA INCERCAM IMPREUNA

husi

Monumente Istorice

  Monumente istorice din Vaslui - selecție

  Monumente istorice din Bârlad - selecție 

  Monumente istorice din Huși - selecție

  Obiective restaurate

  Monumente istorice din mediul rural 01 - selecție

  Monumente istorice din mediul rural 02 - selecție

  Monumente istorice din mediul rural 03 - selecție

  Monumente istorice din mediul rural 04 - selecție

Monumente de For Public conform Legii 120/2006

Monumente de for public din Vaslui - selecție

Monumente de for public din Bârlad - selecție

Monumente de for public din  Huși - selecție

Monumente de for public din Negrești - selecție

Monumente de for public din mediul rural - selecție

Scroll to top