Nr. Crt |
Activitatea |
Institutia responsabila (parteneri) |
Termen de realizare |
|
MONUMENTE ISTORICE ȘI ARHEOLOGIE
|
|
|||
1 |
Informarea autorităților locale, a persoanelor juridice sau fizice cu privire la legislația în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil; obiectivelor de for public. |
|
trim. I, II , III, IV |
|
2 |
Asigurarea asistenței de specialitate pe parcursul elaborării documentațiilor tehnice și realizării lucrărilor de intervenție care necesită avizul instituției noastre (toate tipurile de intervenții asupra monumentelor istorice, pentru zonele de protecție ale acestora, precum și a documentațiilor de urbanism, obiectivelor de for public). |
|
trim. I, II , III, IV |
|
Obiectivul nr. 2. Analiză și avizare documentații |
|
|||
3 |
Analizarea documentațiilor tehnice pentru toate tipurile de intervenții asupra monumentelor istorice, pentru zonele de protecție ale acestora, precum și a documentațiilor de urbanism și a obiectivelor de for public. |
|
trim. I, II , III, IV |
|
4 |
|
|
trim. I, II , III, IV |
|
5 |
Avizarea/gestionarea documentațiilor cu privire la aplicarea prevederilor Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării/cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, cu modificările și completările ulterioare. |
|
trim. I, II , III, IV |
|
6 |
Eliberarea certificatelor de descărcare de sarcină arheologică pe baza deciziilor Comisei Naționale de Arheologie. |
|
||
Obiectivul nr. 3. Evidență/Inventariere. Monitorizare |
|
|||
7 |
a) Gestionarea obiectivelor înscrise în Lista Monumentelor Istorice 2015 (LMI); obiective înscrise în Repertoriul Arheologic Național (completarea bazei de date cu noi situri, în urma cercetărilor efectuate de instituții abilitate) și a obiectivelor de for public.
|
|
trim. I, II , III, IV |
|
8 |
a) Verificarea și evidența dosarelor de clasare/declasare a monumentelor istorice și înaintarea lor spre analiză și avizare Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI) / Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) |
|
trim. I, II , III, IV |
|
Obiectivul nr. 4. Corespondență, privind protejarea patrimoniului cultural național imobil cu autorități publice centrale, locale, precum și cu persoane fizice și juridice.
|
|
|||
9 |
a) Asigurarea corespondenței cu instituțiile centrale – Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), Institutul Național al Patrimoniului (INP), Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) ș.a. |
|
trim. I, II, III, IV |
|
PATRIMONIL MOBIL ȘI IMATERIAL Obiectivul nr. 5. Informare, consiliere |
|||
10 |
a) Informarea autorităților locale, muzeelor, persoanelor juridice sau fizice cu privire la legislația în acest domeniu. |
|
trim. I, II, III, IV |
Obiectivul nr. 6. Evidența – inventarierea bunurilor culturale mobile |
|||
11 |
a) Actualizarea bazei de date cu bunurile culturale mobile clasate din județ cu ajutorul datelor furnizate de către muzeele din județ.
|
|
trim. I, II , III, IV |
|
|||
12 |
Verificarea și analizarea documentațiilor pentru acreditarea muzeelor și colecțiilor publice. |
|
trim. I, II , III, IV |
13 |
Verificarea documentațiilor depuse privind exportul temporar sau definitiv de bunuri culturale mobile și emiterea de certificate de export. |
|
trim. I, II , III, IV |
Obiectivul nr. 8. Monitorizare |
|||
14 |
a) Verificarea respectării obligațiilor prevăzute de legislația în domeniu (asigurarea integrității, securității, evidenței, inventarierii, clasării, conservării și restaurării, cercetării, promovării) privind bunurile culturale mobile de către muzee și colecțiile publice. |
|
trim. I, II , III, IV |
Obiectivul nr. 9. Corespondență, privind protejarea patrimoniului cultural mobil și imaterial, cu autorități publice centrale, locale, precum și cu persoane fizice și juridice. |
|||
15 |
a) Asigurarea corespondenței cu instituțiile centrale – MCIN, INP, AFCN ș.a. |
|
trim. I, II , III, IV |
Obiectivul nr. 10. PUNEREA IN VALOARE A PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL |
|||
16 |
a) Popularizarea patrimoniului cultural național din județ. |
|
trim. I, II, III, IV |
Obiectivul nr. 11. ASIGURAREA ACCESULUI LA INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC ÎN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL |
|||
17 |
Actualizarea permanentă pe domenii de activitate, cu informații utile pentru cei interesați cu privire la protejarea patrimoniului cultural național : pagina de internet, și avizierul instituției. |
|
trim. I, II , III, IV |
18 |
Postarea în mediul on – line a principalelor informații legate de instituția noastră așa cum prevede Legea 544/2001 privind informațiile de interes public (buletin informativ, buget, bilanț,etc.) |
|
trim. I, II , III, IV |
Legaturi utile
Evenimente Culturale
Avertizori de interes public/Avertizori de integritate
Monumente Istorice
Monumente istorice din Vaslui - selecție 1
Monumente istorice din Vaslui - selecție 2
Monumente istorice din Bârlad - selecție
Monumente istorice din Huși - selecție
Monumente istorice din mediul rural 01 - selecție
Monumente istorice din mediul rural 02 - selecție
Repertoriul Arheologic al Județului Vaslui
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - I
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - II
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - III
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - IV
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - V
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - VI
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - VII
Repertoriul Arheologic al județului Vaslui - VIII